Masuri anticriza

Canibalii

Ziarul "Adevărul" se îndepărtează de zona politică. Oamenii au dreptul să citească și altceva decât înjurăturile, discursurile sforăitoare, relatările bătăilor ridicole din piața publică și comentariile nesfârșite despre ele. Politica ar trebui să fie o discuție serioasă despre lucruri care ne preocupă pe toți. Când ea se transformă într-un dans frenetic al canibalilor în jurul focului, totul devine o tragedie comică. Participă, pe lângă cei prinși involuntar în dezmăț, pseudo-intelectuali psihopați pe lângă care rinocerii lui Eugen Ionescu sunt copii de cor.


Dacă ai imprudența să cazi cu capul în televizor, riști să-ți crească coarne. Acum vreo 2 seri, fiind departe de casă, am deschis un post românesc. Criza n-ar fi din vina noastră. Li se întâmplă și altora. Ei ne-au transmis boala și nouă. Un incult guraliv și scălâmbăit, cu veselia cu care strămoșii noștri slăvindu-l pe Zamolxes se aruncau în sulițele colegilor, justifică inconsecvența unui idol de-al lui. Acesta ne anunța senin, acum vreo jumătate de an, că România nu va fi atinsă de criză. Apoi se vedea luptându-se cu ea ca Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Acum ne spune că n-avem leac și ne vom vindeca doar odată cu întreaga lume. Orice argument e bun pentru a da aberațiilor trecătoare aparența de adevăr absolut. De exemplu, să compari România cu Finlanda și Japonia. Se bucura cântătorul oficial de osanale că și ei au căzut economic la fel de brusc și de adânc ca noi. PIB-ul Finlandei a scăzut cu 9% și al Japoniei cu 7,2%, față de prăbușirea noastră cu 8,5%. Dacă tot aducem vorba despre Finlanda ar trebui să vedem cum își micșorează aceasta cheltuielile administrative, crește investițiile publice pentru a stimula consumul și acceptă ca de la un surplus bugetar de +4% în 2008, să ajungă la un deficit de -3% în 2009 și -5% în 2010. În același timp scad drastic taxele. Se reia astfel creșterea economică. Noi ce am făcut din toate astea?


Elefantul și șoricelul sunt amândouă mamifere. Asta este comparația cu Japonia. O țară complet integrată economiei globale nu are nimic în comun cu România, unde comerțul exterior echivalează cu doar o treime din PIB. La noi criza rezultă din neputința administrativă și lipsa cronică de viziune asupra propriei evoluții. Lor li se adaugă inconștiența cu care suntem ațâțați unii împotriva altora de vreo 5 ani încoace. Ne-am întors la mentalitatea că bogații sunt hoți, că unii îi exploatează pe alții, că nu poți câștiga decât dacă alții pierd. Nici gând că de fapt avem o nevoie acută de competență, profesionalism, încredere și mai ales de înțelegerea faptului că în lumea de astăzi pragmatismul trece înaintea jocului politic.


În schimb, canibalii, înainte de a micșora cheltuielile au ajuns să împrumute peste 2.500 de Euro pentru fiecare persoană activă, util sau degeaba, dintre concetățenii noștri. Să facem și socoteala că fiecare 1,3 oameni care produc poartă în spate câte un bugetar (din care doar 6 din 10 fac treabă) și 2,5 pensionari ai căror bani adunați o viață au fost nonșalant cheltuiți de birocrația statală. Avem astfel imaginea completă a dezastrului. Acum câteva zile, într-un cotidian financiar, apărea pentru prima oară o statistică foarte relevantă: 485.000 din cei un milion și jumătate de bugetari sunt personal “contractual”. Adică secretare, curieri, șoferi și mai ales consilieri… Ca să-i plătim pe ei și în general pe toți cei 600.000 de birocrați inutili avem nevoie de 113 taxe și aprobare pentru orice pas. Un lider sindical spunea că și ei au dreptul să muncească. Cu siguranță este așa. Câștigători sunt însă cei care eliberează oamenii pentru munci creative și nu cei care își administrează din ce în ce mai atent sărăcia. Dar poate iubim canibalii.


P.S. Îmi permit pe această cale să-i atrag atenția domnului Ion Cristoiu că n-am făcut, nu fac și nu voi face afaceri cu statul. Nu mă interesează jocul politic decât în măsura în care el ne poate duce la normalitate. Nu mi-aș dori decât ca această țară a noastră să se elibereze de mentalitățile trecutului, să se deschidă către lume, să fim suficient de inventivi pentru a deveni prosperi. Elitele ei ar trebui să-și scoată din cap meschinăria politicianistă și teoria conspirației.