Blocajul mental, dar şi frenezia luării unor măsuri pripite sunt specifice managerilor începători în momente de cumpănă.
Drumul spre iad fiind pavat cu bune intenţii, nu avem cum să nu vorbim despre diferenţierea preferenţială a impozitelor indirecte. A micşora TVA-ul doar la anumite produse pentru că pasămite aşa am reduce preţurile este o iluzie. Producătorii de lapte, pâine sau carne de pasăre nu‑şi vor reduce voluntar câştigurile. Statul are doar bunăvoinţa de a le crea o sursă de capitalizare. Nici constructorii de case nu le vor vinde mai ieftin, pentru că le-ar scădea datoria către stat. Sunt mult mai preocupaţi de creditele la bănci. Nu au făcut-o nici furnizorii de medicamente.
Realitatea este că micşorarea TVA nu ajută în niciun fel consumatorul, ci este o sursă de relansare a creşterii economice. De aceea ea nu poate fi aplicată după principiul „cu unii mumă, cu alţii ciumă“. Toţi actorii economici trebuie impozitaţi egal, dar mai puţin. De aceea ar trebui să scădem TVA-ul de la 19 la cel mult 15%, aşa cum de altfel recomandă şi Comisia Europeană. O să mi se dea nenumărate exemple de excepţii în diverse state ale UE. E adevărat, dar nerelevant. Nu înseamnă că suntem siliţi să repetăm greşelile altora. Peste tot există demagogie populistă. În general, politicienii sunt predispuşi spre a crea distorsiuni în economie.
Profitul lor sunt voturile. Alţii vor spune că TVA-ul este principala sursă de venituri a bugetului şi ea nu poate fi diminuată. Aşa este, dar o cotă de impozitare mai mică duce la o colectare mai bună, la creşterea bazei de impozitare şi la diminuarea motivaţiei pentru fraudă. La fel se întâmplă şi în cazul accizelor. Creşterea lor nu face decât să se diversifice metodele de evaziune fiscală. Se întâmplă din nou sub ochii noştri. Le dau o idee decidenţilor.
Egalizaţi accizele la motorină şi benzină, fixând valoarea accizei la jumătatea distanţei dintre ele. Veţi câştiga 400 de milioane în plus la buget pe an, începând de a doua zi, iar benzina va fi mai ieftină. Consumul industrial al motorinei e mult mai mare decât cel al micului consumator individual. Poate adunaţi şi ceva voturi!
Pot fi cuantificate aceste efecte pozitive ale scăderii impozitelor indirecte? Cu siguranţă da, nici măcar însă nu e nevoie. Experienţa introducerii cotei unice pentru impozitul direct a dovedit-o din plin. Îţi trebuie doar viteză de reacţie şi curaj. Totodată nu poate fi luată o astfel de măsură fără micşorarea drastică a cheltuielilor, în aşa fel încât deficitul bugetar să fie acoperit cât mai curând.
Am vorbit de atâtea ori de reducerea aparatului birocratic, că m-am plictisit de mine însumi. Nu pot însă să nu constat că în confuzia şi panica create de criză apare tentaţia necugetată a creşterii cheltuielilor prin acordarea discreţionară a ajutorului de stat. Reţeta e simplă. Câştigă cei care fac presiuni mai mari, văzute şi nevăzute. Două exemple sunt edificatoare. Compania Ford nu cere sprijinul statului american, spre deosebire de suratele ei din Detroit, în schimb ia garanţii de la statul român. Imediat se găsesc justificările: locuri de muncă, creşterea economică şi a exporturilor...
De fapt, însă, într-o negociere, când descoperi slăbiciunile partenerului, profiţi de ele. Cel de-al doilea e mult mai tare. Se prăpădesc 50 de euro din buzunarul fiecărei familii de români, adică vreo 450 de milioane, pentru a resuscita un mort. Oltchimul primeşte cash, iertare de datorii şi garanţii de stat, tot acest morman de bani fără a exista nici cea mai mică şansă ca ei să fie recuperaţi vreodată.
Din nou, justificarea sunt aceleaşi sloganuri. Ar fi existat o singură soluţie: vânzarea lui imediată către cineva care să garanteze funcţionarea în continuare. Precizez că nu mă interesează să îl cumpăr şi, de asemenea, că în cazul Petromidiei pentru datorii istorice de 285 de milioane de dolari făcute de stat către el însuşi, înainte de privatizare, acelaşi stat primeşte în decurs de 7 ani aproximativ 1,170 miliarde de dolari, adică o dobândă de 44% / an în dolari la un împrumut care nu a existat.
Blocajul mental, dar şi frenezia luării unor măsuri pripite sunt specifice managerilor începători în momente de cumpănă. Ele pot crea cele mai mari pagube contribuabililor români.
