Masuri anticriza

Domnule Patriciu, sunt voci care susţin că ar fi mai bine să trecem la euro. Ce credeţi?

Orice fel de investiţie, cheltuială, plan de afacere se calculează în euro. Companiile îşi consolidează contractele în euro de mult. Ăsta e un obicei foarte vechi. La începutul anilor ’90 a fost dolarul, apoi euro. Aici e o discuţie: euro sau dolarul? Care monedă e mai bună? Pentru că România are mare parte din cheltuielile externe legate de dolar şi am profitat în timp de pe urma devalorizării lui în raport cu euro. Dar se poate întâmpla şi invers. Dacă ne legăm de euro, avem avantajul că cea mai mare parte a exporturilor româneşti sunt în euro, circa 70%,  dar avem acelaşi risc ca orice altă ţară europeană legat de importul de materii prime şi materii prime energetice.

În acelaşi timp există un risc major ca Europa să iasă mult mai greu din criză decât Statele Unite. Va întârzia multă vreme relansarea creşterii economice continentale. Europa poartă în spate o povară socială extrem de mare. Totuşi, eu cred că ar trebui să fixăm cursul faţă de euro imediat, prin hotărâre unilaterală, pe baza sistemului consiliului monetar. Nu am face decât să recunoaştem o realitate. Leul este o monedă falsă, fără legătură cu economia reală. Este adevărat că ţări care au luat această măsură cu multă vreme înainte au avut de suferit în criză. Cauzele au fost diferite. În primul rând, influxul masiv de investiţii imobiliare. La costuri hipertrofiate.

Pentru mulţi români ar fi extrem de neplăcută prăbuşirea cursului leu/euro...

Discutăm mereu despre cursul monedei naţionale. El nu este decât rezultanta speculaţiei. Cu ceva vreme în urmă spuneam că până la sfârşitul anului căderea economică va fi între 7 şi 10%, şi ea este azi 8,8%. Tot atunci spuneam că spre sfârşitul anului cursul ar trebui să fie 4,7 – 4,8 lei pentru un euro.

Nu e o predicţie, ci pur şi simplu o părere asupra nivelului de echilibru între stimularea exporturilor, pe de o parte, şi creşterea producţiei interne în dauna importurilor. Cu toată buna-credinţă, când vorbesc despre aceste lucruri, sunt acuzat mereu că aş avea tot felul de interese ascunse. De fapt, sunt mai preocupat de raportul dintre euro şi dolar (moneda pe care se bazează economia chineză...) decât de jocul abstract între leu şi euro. Încerc doar să mă gândesc cum ne-ar fi mai bine tuturor.

Europa a resimţit mai puţin criza...

Astăzi e pe cale să se instaureze un fel de euforie pornită din credinţa că s-a terminat criza odată ce economia americană dă palide semne de redresare. Nu înseamnă însă că acelaşi lucru se va întâmpla în Europa. Este unul dintre lucrurile pe care analiştii economici încep să le accepte, adică faptul că Europa va ieşi mult mai greu din criză şi încă n-a ajuns la fundul „prăpastiei”... Din păcate, Europa de Est este încă victima unei furtuni puternice, iar ochiul furtunii este sistemul bancar austriac. Noi trebuie să fim extrem de atenţi la ce se întâmplă în continuare.

Ar putea exista un an decalaj faţă de SUA?

Cel puţin!

Piaţa imobiliară a fost mai stabilă pe continent decât în SUA...

A fost mai stabilă doar în Germania, unde prin tradiţie se întâmplă aşa. Ea nu a trecut prin perioade de excese. A avut o ciclicitate cu o variaţie mult mai mică decât în toate celelalte ţări europene. Dacă, de exemplu, în Anglia, Franţa, Danemarca, Suedia, preţurile în decursul a cinci ani au crescut de două ori şi ceva, în Germania variaţia de preţ a fost de 10-15%.

Stabilitatea a fost motivul pentru care aţi investit în piaţa imobiliară din Germania?

Investesc în continuare pentru a crea o platformă de proprietăţi în vestul Europei, care produc stabil, pentru a putea finanţa dezvoltări în Europa de Est şi, în primul rând, în România. În felul acesta rezolvi mai multe probleme deodată: în primul rând, costul finanţării; în al doilea rând, având o platformă cu masă critică foarte mare, ajungi la dimensiunea de care astăzi este nevoie în România pentru dezvoltările imobiliare. Asta înseamnă proiecte de sute de milioane de euro, şi nu de milioane sau zeci de milioane de euro. Astăzi, în România, este nevoie de proiecte care să genereze un ţesut urban nou, să se constituie în puncte de atracţie, de interes ale oraşului şi să îi permită să genereze o nouă dezvoltare.

Vorbiţi despre cartiere integrate...

Da, pentru că altfel nu vom ajunge decât să plantăm „cioburi” în oraş. Nu e vorba de mici oraşe sau de oraşe satelit – asta era viziunea „oraşului dormitor” de pe vremea socialismului. Trebuie construite puncte generatoare de ţesut urban: spaţii pentru servicii, cultură, divertisment, campusuri universitare, infrastructură pentru clasa mijlocie – suportul pe care se construieşte un oraş. Pipera este antimodelul, este o aglomerare de „cioburi”.

„Autostrada suspendată ar putea fi construită în Bucureşti”

Dacă aţi fi câştigat alegerile pentru Primăria Capitalei în 1996, cum credeţi că ar fi arătat Bucureştiul astăzi?

Cred că ar fi arătat altfel. Am lipsa de modestie să cred că ar fi arătat altfel! Ca geneză, Bucureştiul e un sat mare. Eu cred că el are trei hibe majore: nimeni nu s-a preocupat în ultimii 100 de ani de structura lui de circulaţie. A existat un plan al oraşului gândit de Horia Creangă în 1935, după care s-au produs doar variante, din ce în ce mai extinse odată cu creşterea oraşului, după planul respectiv.

Însă nu putea să aibă dimensiunile necesare milioanelor de autoturisme care circulă zilnic. În timpul socialismului nu s-a construit o adevărată infrastructură de circulaţie, care în alte oraşe, chiar socialiste, a existat – Moscova, de pildă. Sistemul radial concentric după care s-a dezvoltat Bucureştiul nu are capacitatea de a prelua nevoia de circulaţie a oamenilor în momentul de faţă. Astăzi am putea să restructurăm acest sistem. Atunci când te uiţi la oraş de sus, vezi că are foarte mari goluri, care nu sunt parcuri, ci spaţii neconstruite.

A fost o dezvoltare haotică a oraşului?

Aceasta e a doua hiba. Oraşul s-a dezvoltat în două etape: odată înainte de război şi apoi după război. Până în 1947, avea industrii în zona marginală, care acum se află în interior. În exterior s-a dezvoltat ca o amoebă, în care oraşele dormitor de pe vremea socialismului constituie aglomerări, tentacule, iar între ele e porumbişte.

La marginea lor, cu totul şi cu totul întâmplător aruncate, sunt alte dotări industriale. Acest inel constituit în prima lui etapă de dezvoltare organică a necesitat circulaţie, mai ales de cale ferată. Şi atunci, s-au produs câteva penetraţii şi apoi trasee de căi ferate care încă există în oraş. Astfel hiba s-a transformat în avataj. Avem trasee pentru viitoarele circulaţii.

Autostrada suspendată e o utopie, în viziunea dumneavoastră?

De la Gara de Nord există calea ferată spre Constanţa care, pe un pacurs de vreo 12 kilometri, ar putea constitui autostrada suspendată de care se vorbeşte. Aceasta se poate continua şi se poate închide. În mare parte, cam 70% din traseu, se află pe căile ferate, fără să fie nevoie de exproprieri. Ăsta ar putea fi al doilea inel, după inelul interior constituit anterior. Astfel, am avea acest al doilea inel, apoi al treilea inel, care este şoseaua de centură, plus pătrunderile radiale care deja există. Cea mai importantă, şi care se vede din avion cu o claritate extraordinară, e cea care porneşte de la Casa Poporului şi iese pe Dâmboviţa. Apoi, de la Casa Presei merge spre Lacul Griviţa până la Şoseaua de Centură. Iar în viitor o nouă centură care să includă dezvoltările rezidenţiale de jur împrejurul oraşului.


Ar fi bani pentru asta?

Orice oraş se împrumută pe termen lung, bani se găsesc. Niciodată nu a existat o viziune pe termen lung, ci doar bişniţăreală pe termen scurt. Asta a dus la a treia hibă structurală. Infrastructura de utilităţi a oraşului este jalnică.

Cum vi se pare că s-au comportat românii pe fondul crizei?

Avem tendinţa de a fi un pic autişti, de a accepta totul şi de a trece pe deasupra lucrurilor. E un fel al nostru spiritual. Mai există şi nişte plase de siguranţă în societatea românească. De exemplu, faptul că 22% din populaţia ţării era urbană în 1948, iar în 1990 a ajuns la 55% a creat o legătură între mediul rural şi cel urban. Migraţia s-a inversat după 1990. La ţară viaţa e mai ieftină.

Ce nu înţeleg românii, în accepţiunea dumneavoastră?

Românii încă nu sunt conştienţi că prosperitatea tuturor şi a fiecăruia în parte depinde în mod direct de numărul de capre aflate în vecini.  Cheltuiesc o imensă energie pentru a omorî sau a fura capra vecinului. Unii mai agresivi plănuiesc chiar să omoare vecinul sau rămân la visul despre cum ar fi să aibă o capră. Turma creşte astăzi prin creativitate, prin inventivitate, punându-ţi mintea la contribuţie. Capitalismul presupune să accepţi ideea că vecinul posesor de capre trebuie preţuit.

Care sunt măsurile economice pe care le-aţi lua până la sfârşitul anului?

Scăderea impozitării, atât a celei directe, cât şi a celei indirecte, reducerea cotei unice la 10%. Am justificat de multe ori această măsură. Singurul criteriu pe care poţi să-l ai în fixarea unei cote de impozitare este competiţia în care orice stat se află cu vecinii săi. Statele naţionale se află astăzi în competiţie. Nu poţi să-ţi permiţi să fii mai puţin atrăgător, în competiţia pentru capital şi noi contribuabili, mai puţin deschis decât cei cu care te afli în competiţie directă. Acesta e principalul argument pentru care cota unică trebuie scăzută la 10%. Experienţa ne învaţă că veniturile vor creşte şi vor deveni mai certe, iar colectarea va fi mai bună cu cât cota e mai scăzută.

 Pentru capitalizarea firmelor, şi nu pentru scăderea preţurilor, trebuie redusă TVA la 15%, aşa cum ne povăţuieşte şi Comisia Europeană. E o măsură de stimulare economică. Am vorbit mult despre necesitatea ca Trezoreria Statului, în sistemul de plată a impozitului, să introducă şi băncile prin acceptarea plăţii în instrumente financiare, şi nu numai în lichidităţi, care decapitalizează firmele, în aşa fel încât ar avea toată lumea de câştigat, inclusiv statul. De asemenea, cred în necesitatea acordării stimulentelor fiscale pentru cei care-şi plătesc la timp sau anticipat impozitele. De exemplu, reducerea cu 5% pentru plata la termen şi cu 10% pentru plata anticipată cu 30 de zile poate să reprezinte un stimulent extrem de interesant chiar pentru finanţarea de către contribuabil a plăţii impozitelor la bănci.

Acestea sunt numai câteva dintre măsurile care ar trebui luate...

Nu vreau să fac acum o listă de soluţii. Totuşi, pot să vă spun că există, chiar în plină criză, capitaluri disponibile pentru afaceri profitabile. Am afirmat mereu că birocraţia ar putea sta cu chirie. Prin sistemul de „sale and lease back” ar putea fi valorificate clădirile administrative, începând cu Guvernul şi terminând cu primăria din Ghimpaţi. Ele constituie cele mai sigure plasamente pentru investitorii imobiliari. Pentru astfel de operaţiuni există bani în toată lumea. Trebuie doar să existe voinţă politică. În loc să te împrumuţi la FMI, aduci astfel câteva zeci de miliarde.

Care sunt cele trei direcţii pe care România ar trebui să-şi structureze oferta în cadrul UE?

Un mediu fiscal extrem de prietenos, simplificarea legislaţiei economice şi o administraţie redusă la strictul necesar, prin reducerea corpurilor birocratice. Eu vorbesc de o reducere cu 80% a numărului birocraţilor, alţii de 50%. Măcar dacă ar scădea cu 50% numărul ministerelor, agenţiilor şi oamenilor care nu fac altceva decât să colecteze şi să distribuie banii din buget, şi care sunt 750.000 astăzi. Ştiţi ce ar însemna asta? O reducere a cheltuielilor cu peste patru miliarde de euro.

Dacă facem o socoteală, e prima tranşă de la FMI sau jumătate din deficitul bugetar actual. Cealaltă jumătate s-ar putea echilibra prin atragere de resurse. Atât, e simplu, copilăresc de simplu. Nicio corporaţie nu poate supravieţui cu asemenea cheltuieli general administrative cum are statul român. Din nou o să mi se reproşeze că folosesc cuvântul „corporaţie“ în relaţie cu statul. Da, statul e o corporaţie care ne aparţine nouă, tuturor, şi care are singurul rol de a produce bunurile şi serviciile care nu pot fi procurate prin piaţă.

Se impune introducerea manangementului privat în instituţiile statului?

Evident, oameni care se pricep cum să strângă cheltuielile şi să facă bani. Despre asta e vorba!

Cum vedeţi şansele economice ale României pe termen mediu şi lung?

Cred că România are o mare şansă dacă va stimula cercetarea, explorarea şi dezvoltarea rezervelor de hidrocarburi la mare adâncime despre care încă se ştie foarte puţin. Pentru asta însă ar trebui să ne stăvilim excesele demagogice şi populiste şi să încurajăm investiţia de capital în acest domeniu. Scandalul Sterling în această perspectivă a fost catastrofal. Ne-a creat o imagine de scandalagii păguboşi care nu ştiu să respecte efortul şi investiţia de bună-credinţă.

O altă şansă este cercetarea şi dezvoltarea resurselor alternative de energie. Nu în ultimul rând, poziţia noastră geografică este o carte pe care nu am ştiut să o jucăm până acum cu inteligenţă. Încă din 2003, preşedintele Bush vorbea la Bucureşti despre podul dintre Est şi Vest. Deocamdată însă am rămas la meschinăria bătăilor interne, nu ştim să ne deshidem către exterior.