Ne supărăm, ne înfricoșăm, ne înviorăm, devenim optimiști sau triști cu toții la unison, pentru că așa ne arată televizorul. Clanuri politice, profesionale, locale sunt în conflicte ireconciliable și violente terminate totuși brusc prin “pupat piața Independenții”. Cum spuneam odată, vaca rumegă în grajd, câinele o latră, ciobanul supărat se scoală și împușcă vaca de lapte. Facem asta în toate domeniile. Îi oropsim pe profesori, nu-i plătim pe doctori, suntem supărați pe magistrații care judecă totuși 100 de procese pe zi.
Uneori deștepți, ne comparăm cu alții. Auzeam un prieten la televizor că Norvegia are aproape de două ori mai mulți bugetari decât noi, raportat la populație. Uita că Norvegia are un surplus bugetar de 7,1% din PIB, chiar și anul acesta, iar excedentul contului curent e de aproape 15%. Și mai uita de tradiția de viață comunitară a țărilor nordice. Socialismul este un lux inutil și uneori periculos al unor țări bogate. Noi nu putem crește așa.
O țară își întemeiază prosperitatea pe trei tipuri de resurse: umane, financiare și naturale. Evident cei mai importanți sunt oamenii. Măsura succesului este cât ai investit în cultură, educație, motivația și sănătatea oamenilor. A spune că nu ai bani pentru asta e cel puțin criminal. Redistribuția forțată, prin intermediul statului, nu este singurul mod de a face această investiție. Mult mai eficientă e calea naturală, prin finanțarea elevilor și nu a sistemului școlar. Concret, ce ar fi de exemplu să deducem fiscal dublul cheltuielilor legate de educație atât ale persoanelor, cât și ale corporațiilor. Unii mai radicali susțin astăzi că impozitele directe ar trebui eliminate. Ele nu fac decât să taxeze munca, deci creativitatea. Din banii obținuti în plus, oamenii pot finanța singuri educația.
Resursele financiare sunt atrase de cei care nu înjură. Pentru asta ne trebuie stabilitate politică, administrativă, fiscală, liniște și pace. Am un dispreț profund pentru cei care afirmă că suntem o țară muribundă. Spuneam săptămâna aceasta că suntem doar conduși de niște idioți, tiptil tiptil spre cimitir, ca să nu provocăm panică. Libertatea economică și ușurința de a face afaceri nu costă bani. Din păcate, în clasamentele mondiale ale acestor indicatori ne aflăm pe locuri rușinoase. Între timp, ne consumăm vașnic energiile pentru a fura sau omorî capra vecinului.
Vrem să creștem capitalul românesc. Uneori devenim naționaliști. De unde Dumnezeu să vină banii, dacă nu de acolo de unde ei există? Întâi trebuie să dovedești că știi să-i folosești pe ai tăi. Să luăm ca exemplu o țară cu un venit pe cap de locuitor doar puțin mai mic decât România, dar care a știut să transforme fondurile de pensii și asigurări sociale într-un motor al creșterii economice, fără să le lase pradă decidenților bugetari prin alocare birocratică. Acestea finanțează în Malaezia autostrăzi, orașe noi, cresc direct calitatea vieții oamenilor, într-un sistem ce nu e gestionat, ci doar supervizat de stat.
Între timp noi luăm lecții proaste de la birocrații din afară. “Nu scăpați din mână deficitul bugetar sau de cont curent!”. În Statele Unite sau Anglia deficitul bugetar este în jur de 14% din PIB. În Spania e de peste 10% datorită gogoașei imobiliare care a explodat. Nu ne compar pe noi cu ele, dar nu pot să nu remarc că multe alte țări au lăsat în plata Domnului echilibrele macroeconomice, pentru a stimula creșterea prin consum (Franța -8, Grecia -7, Japonia -8 deficit bugetar).
În ceea ce privește resursele naturale, în goana după creșterea imediată a producției, în timpul socialismului și în veșnica tranziție care a urmat, ne-am exploatat cu sălbăticie resursele ușor de atins de la păduri, la țiței. Nu ne-a preocupat niciodată, în ultima jumătate de secol, cercetarea celor mai greu de folosit, cum ar fi depozitele de hidrocarburi la mari adâncimi. Până și astăzi fugărim aventurierii care ar avea curajul să-și cheltuiască banii la noi, de frică să nu ne vindem țara.
Sunt blestemat. Tot la criză am ajuns. Cu aceeași concluzie: ea vine din prostie.
