Acum vreo două săptămâni, un distins jurnalist, Emil Hurezeanu, un mare om politic, dar şi profesor universitar, Petre Roman, şi un oligarh hulit, cel care semnează aceste rânduri, se întâlneau cu vreo 60 de masteranzi aflaţi pe punctul de a pleca să-şi urmeze studiile în străinătate. Cu toţii erau beneficiarii unor burse. Condiţia impusă prin contractul de acordare a acestei finanţări este aceea ca, după obţinerea titlului de master sau de doctor, să se întoarcă în ţară. Eram toţi trei extrem de curioşi să-i cunoaştem, nu numai din eseuri şi CV-uri, iar pe de altă parte, ziceam că poate le foloseşte să se întâlnească cu oameni care au realizat câte ceva în viaţă.
Discuţia era interesantă de altfel, chiar şi numai prin semnificaţia ei. Aceşti tineri vin dintr-o ţară fără nicio universitate în primele 500 din lume. Ei au fost acceptaţi la Harvard, Imperial College, London Business School, Oxford, Cambridge şi multe alte şcoli dintre cele mai prestigioase. Specializările le sunt cele mai diverse: de la economie, până la matematici aplicate, chimie sau ştiinţe politice.
Desigur, s-a ajuns şi la întrebările arzătoare. Ce vor face când vor veni acasă? Nu vor fi trataţi ca fiind supracalificaţi şi deci inutili? Nu cumva oportunităţile vor fi fiind mai mari prin alte părţi? Să te întorci doar ca să vezi cum un Dandanache ocupă locul ce ţi s-ar cuveni? Ce să caute într-o ţară ale cărei pseudoelite se păruiesc în mijlocul unor interminabile scandaluri, unde hoţii strigă „hoţii“ şi şefii de trib încă se laudă că fac cincinalul în patru ani şi jumătate? Ce nevoie e de competenţă pentru ca, suit pe o tribună, să te baţi cu pumnii în piept, răcnind ca să se ştie că eşti gorila dominantă?
Şi totuşi, pe mulţi dintre aceşti tineri, dincolo de faptul că semnaseră un contract, îi vedeam că au sincer dorinţa de a reveni. Alţii, nu. În ultimii patru ani, datorită unui guvern care a ştiut să lase economia să crească, Produsul Intern Brut s-a triplat şi investiţiile străine au fost de 35 de miliarde de euro, faţă de 15 în deceniul anterior. Dincolo de cifrele seci, asta a însemnat nevoie de oameni cu multă minte şi pregătire. La început au fost străinii, înlocuiţi apoi treptat cu tineri români şcoliţi şi cu experienţă prin alte părţi.
Fuga creierelor a început să fie însoţită de un flux invers de inteligenţă. În bănci, în multinaţionale, în mari societăţi româneşti, aceştia sunt plătiţi la nivelul celor de prin alte părţi. Şi cum să nu răsplăteşti un manager cu una, două sau cinci sute de mii de euro pe an, dacă el produce pentru companie de zece ori pe atât. Sigur, ei nu sunt mulţi. Sunt doar din ce în ce mai mulţi. Datorită tranziţiei, dar şi a faptului că aparţii acelei arii de cultură şi acelei comunităţi, oportunităţile în ţara ta sunt întotdeauna mai mari, oricât de deschisă şi de cosmopolită ar fi o altă societate.
Specializările de care este nevoie sunt încă puţine, dar, pe măsura profesionalizării mediului de afaceri, numărul lor creşte. De exemplu, atunci când dezvolţi business planul pentru o reţea de retail, pe lângă mulţi alţii, cum să n-ai nevoie de un om care a studiat antropologie culturală, să spunem, pentru a determina tipul de relaţie cu clienţi potenţiali. Sau atunci când încerci să găseşti formula de marketing cea mai eficientă pentru un anume produs, cum să nu cunoşti toate detaliile psihologice, sociale şi economice legate de ţinta căreia i te adresezi.
În percepţia publică, astăzi, a face afaceri este similar cu a da tunuri. Nu e deloc adevărat. Succesul depinde de capacitatea de a selecţiona, gestiona şi transmite informaţia. O corporaţie modernă înseamnă, în primul rând, această capacitate, apoi alegerea resurselor umane şi de-abia la sfârşit folosirea resurselor financiare şi materiale. De aceea sunt în total dezacord cu un comentator care, într-un ziar de ieri, spunea cu amărăciune că vom deveni o colonie, invadaţi fiind de capitalul străin. Capitalul nostru, capitalul românesc, e în minţile acestor tineri care se întorc. Pentru ei avem obligaţia de a deveni o societate deschisă, cu un mediu de afaceri prietenos şi inteligent. Trebuie să scăpăm de maimuţe!
Viitorul vine repede
