România a aşezat-o Dumnezeu pe malul celei mai tinere dintre mările planetei. S-a format acum vreo 8.000 de ani, prin revărsarea apelor Mediteranei în depresiunea unui lac cu apă dulce. Amintirea cataclismului preistoric de la sfârşitul ultimei glaciaţiuni a născut probabil legenda biblică a potopului. Civilizaţia a transformat Marea Neagră într-un LAC GRECESC pe care îl străbăteau argonauţii în căutarea spre est a lânii de aur.
Din vechime, ea este un spaţiu al confluenţelor. Cel mai înaintat avanpost al Imperiului Roman se află la Chersonesos, astăzi o suburbie a Sevastopolului în Crimeea. Acesta, aproape de gurile unui râu pe care îl coborau vikingii dinspre nord, simbolic într-un fel, este locul în care a fost creştinat prinţul Vladimir cel Mare în anul 988, ortodoxia răspândindu-se apoi către Kiev şi Moscova. Cu multe secole înainte, la puţin timp după moartea Mântuitorului, Sfântul Andrei debarcase la Tomis, primul spaţiu în afara Iudeii în care s-a întemeiat religia creştină.
În Evul Mediu, Marea Neagră era un centru al comerţului mondial, legând Veneţia de triburile mongole şi turce din Asia Centrală. Timp de 300 de ani, între secolele al XV-lea şi al XVIII-lea, comercianţii europeni se refereau la Marea Neagră ca la un LAC TURCESC. Visul lui Petru I de a cuceri Constantinopolul era şi acela de a transforma Marea Neagră într-un LAC RUSESC. Evoluţia aceasta a fost împiedicată însă de Războiul Crimeii. Anglia şi Franţa au oprit înaintarea rusească către Vest. Când „Cea de-a treia Romă“ a înlocuit ortodoxia cu ideologia comunistă ca suport al expansiunii ei imperialiste, Marea Neagră a fost tăiată în două de Cortina de Fier. Cu câteva decenii înainte ca Fernand Braudel să-şi scrie celebra operă despre Marea Mediterană înţeleasă ca generatoare şi integratoare de civilizaţie, George Brătianu scria Istoria Mării Negre în acelaşi spirit. Ea este uimitor de actuală ca viziune.
Marea Neagră este descrisă de analiştii strategici ca un fel de Triunghi al Bermudelor, aşezat la limita spaţiilor de securitate ale Europei, Eurasiei şi Orientului Apropiat, nefiind însă o zonă centrală pentru niciunul dintre ele. Tot simbolic poate, Piaţa Maidan din Kiev, locul de unde a început Revoluţia Portocalie, îşi trage numele de la termenul din limba farsi care defineşte un spaţiu multifuncţional pentru festivaluri şi comerţ. Aşa cum România este cea mai estică dintre naţiunile latine, Crimeea este patria a peste un milion de tătari, un sfert de milion zic unii, descendenţi ai hoardelor mongole.
Sub influenţa şi parţial în interiorul Comunităţii Europene, unitatea naţiunilor riverane Mării Negre se restaurează încet, dar sigur. Marea Neagră devine din nou un loc deschis al comerţului şi al confluenţelor culturale, reîmplinindu-şi destinul, de această dată ca un LAC EUROPEAN. Peste el întindem astăzi podul relaţiilor economice între Est şi Vest, între resursele de materii prime din Est şi pieţele de consum din Vest. Totodată, modelul democraţiei moderne trece podul către naţiunile Caucazului şi ale Asiei Centrale. În ciuda imperialismelor, naţionalismelor, protecţionismelor şi etatismelor de tot felul, regiunea se integrează sub semnul globalizării, dar şi al istoriei comune. România nu poate spera decât să devină unul dintre pilonii de susţinere ai acestei construcţii. Asta va însemna prosperitate şi dezvoltare echilibrată pe termen lung. Mi-e teamă însă că instabilitatea politică, incoerenţa legislativă şi stupiditatea administrativă ne fac incapabili de a juca încă acest rol sugerat de aliaţii noştri.
P.S. Am scris acest text pentru a da o explicaţie faptului că primul Forum al Mării Negre organizat de Consiliul Atlantic al SUA se desfăşoară la Bucureşti. Nu este întâmplător nici locul, nici momentul. Nu sunt întâmplători nici absenţii: Rusia oficială şi încă preşedintele României.
Românul şi marea
